Într-o dimineață răcoroasă de vară, toată echipa de la Tekwill s-a adunat într-o atmosferă plină de voie bună, glume și, desigur, șampanie, pregătită să pornească într-o aventură aparte. Cu toții au urcat în autocarul Sicro Travel cu muzică energică în anticiparea a ceea ce avea să fie o zi de neuitat.

Ora 8 dimineața a adus cu sine startul călătoriei, iar în doar 30 de minute au ajuns în pitorescul sat Rogojeni.

Imediat, atmosfera a devenit plină de energie, iar primul joc de team building a dat tonul pentru o zi plină de aventuri. Grupul s-a împărțit în trei echipe, fiecare cu denumiri amuzante și un slogan pe măsură. Provocarea? Mergi pe șinele căii ferate cu ochii închiși. Echipa care a reușit să ajungă cel mai departe și cu toți membrii săi în siguranță, a fost desemnată câștigătoare.



Odată ce au trecut cu brio de această probă amuzantă, aventura a continuat pe dealuri și văi, urmând cursul pitoresc al Văii Răutului. Natura sălbatică și aerul proaspăt au însoțit echipele în aceasă drumeție.

Următoarea activitate a fost plină de angajament și responsabilitate față de mediul înconjurător. Echipele au fost provocate să strângă gunoiul de pe traseul drumeției, cu promisiunea că cele mai bune locuri în autocar vor fi ocupate de cei mai harnici. Determinați să facă o diferență, participanții s-au mobilizat și au umplut saci întregi cu gunoi.

Când kilometrii parcurși începeau să se simtă în picioare, echipele au început să cedeze un pic dar și-au păstrat spiritul competitiv. Cu ajutorul gândului că vor ajunge curând la cea mai faimoasă berărie din nordul Moldovei, Rockscore din satul Ghindești, au depășit orice obstacol. I-au ajutat și toate ființele adorabile întâlnite în cale.


Totuși, realitatea s-a dovedit a fi mai provocatoare decât s-au așteptat, iar eforturile au început să se simtă mai intens. Ca în orice democrației, s-a votat și s-a decis să se ia pe o scurtătură, renunțând la o parte din traseul inițial. Însă asta nu i-a împiedicat să admire frumusețea satelor pitorești și a peisajelor incredibile ce le înconjoară.

De pe o creasta înaltă, priveliștea panoramică a satului Rogojeni i-a fermecat, iar un pod idilic peste Răut a oferit un moment de răgaz. În satul Roșietici, legenda podului îndrăgostiților i-a inspirat pe participanți pentru un alt joc de team-building. Toți și-au dezbracat hainele și… le-au legat una de alta pe toata lungimea podului. Cel mai lung lanț a câștigat.

Rogojeni și Roșietic (sate vecine pe valea Răutului) au oferit participanților adevărate comori locale - case tradiționale construite în forme uimitoare. 

Cu aproximativ 15 kilometri parcurși de dimineață și niște lecții de team-building însușite pe deplin, participanții au înțeles că este timpul să se îndrepte spre destinație: Rockscore, cea mai mare berărie din nordul Moldovei.

Sosirea la Rockscore a adus cu sine un entuziasm nemărginit. Echipele s-au relaxat, au savurat o bere răcoritoare (sau mai multe) și și-a împărtășit poveștile, toată oboseala fiind uitată într-o atmosferă plină de prietenie.

 

Însă, aventura nu s-a încheiat aici. Pe drumul de întoarcere, cântecele au răsunat în autocar, transformându-l într-o adevărată discotecă pe patru roți. Fiecare moment a fost capturat în fotografii și video, amintiri prețioase care vor rămâne vii în inimile tuturor participanților și pe care din motive evidente nu le putem atașa mai jos.

Astfel, echipa de la Tekwill a trăit o experiență unică alături de Sicro Travel, călătorind prin peisaje fermecătoare și întărind legăturile dintre membrii săi într-un mod amuzant și provocator. Această zi de neuitat a arătat că aventura este cel mai bun liant pentru o echipă unită și plină de energie, iar Sicro Travel a dovedit că este partenerul de încredere al celor mai importante companii din Republica Moldova la capitolul: team-building.

Vrei și tu un asemenea team-building? Trimite șefului tău acest articol acum!


 


 


 

Înapoi